Comunicat
Uniunea Scriitorilor din România aduce la cunoștința
membrilor și a publicului faptul că, prin încheierea din 16.01.2020,
Judecătoria Sectorului 1 București a constatat că Uniunea Scriitorilor din
România a fost înființată prin Decretul 267/1949, nu a fost dizolvată prin
Decretul 27/1990 și nici nu a fost transformată în asociație guvernată de
dispozițiile Legii 21/1924, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 85 din OG
26/2000, care prevăd că persoanele juridice înființate prin acte de drept
public rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înființării și
funcționării lor.
Astfel, instanța a reținut că, față
de regimul juridic al Uniunii Scriitorilor din România, aceasta nu este supusă
înscrierii în registrul special ținut de Judecătoria Sectorului 1, acesta fiind
un registru în care se înscriu exclusiv persanele care se înființează ca
asociații si fundații în temeiul OG 26/2000 prin pronunțarea unei sentințe de
dobândire a personalității juridice.
Totodată, prin aceeași încheiere,
instanța a respins ca nefondată cererea unor intervenienți (Cipariu Mircea Dan,
Râpă (Iaru) Florin și Popescu Cristian) prin care s-a solicitat constatarea
faptului că Uniunii Scriitorilor din România îi sunt aplicabile dispozițiile OG
26/2000 privind asociațiile și fundațiile.
Pe cale de consecință, prin
încheierea din data de 16.01.2020, instanța a confirmat cele precizate de către
Uniunea Scriitorilor din România referitoare la faptul că USR nu este o
asociație, având, în considerarea modalității specifice de înființare, un regim
juridic special, aspect ce atrage și aplicarea unor dispoziții de funcționare
și organizare distinct de asociațiile și fundațiile suspuse OG 26/2000.
Această hotărâre vine să confirme
ceea ce Uniunea Scriitorilor din România a susținut mereu, respectiv că nu este
o asociație, fiind înființată ca persoană de utilitate publică prin act de
putere publică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu